Home >> Anunturi >>

Luigi_Mitoi Web
Luigi Miţoi este un pastor român, născut în Giurgiu. A crescut fără părinţi de la vârsta de şase luni şi chiar dacă ambii părinţi trăiau, el a fost abandonat de ei şi crescut de bunici.
În adolescenţă, a devenit boxer şi a învăţat să se lupte pe stradă cu alţii, mai ales cu cei care îşi bătuseră joc de el când era mic. Viaţa l-a învăţat să fie un om dur, atât la propriu, cât şi la figurat. Aceste alegeri au fost făcute, probabil, şi datorită faptului că a fost abandonat într-un mod atât de crunt de părinţi.

În jurul vârstei de 21 de ani, a venit un moment în viaţa lui când Dumnezeu l-a atins personal, iar ca răspuns, el pur şi simplu s-a prăbuşit la picioarele lui Hristos, a înţeles că puterea şi succesul nu stau în lupta cu oamenii, nici în prietenii pe care îi ai pe stradă, ci depind doar de relaţia spirituală cu Dumnezeu. Doar El îţi poate da un nume nou şi… veşnic. Pastorul Luigi Miţoi este omul care s-a implicat şi s-a pus la dispoziţia răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu. Nu de puţine ori s-a implicat în realizarea şi organizarea campaniilor de evanghelizare a zonelor aride, din punct de vedere religios, ale României. Este cunoscut faptul că este unul dintre colaboratorii Misiunii Speranţa, cu sediul principal în Cluj-Napoca, având şi funcţie de conducere în cadrul acesteia.

Ca pastor şi coordonator al Bisericii Penticostale din Giurgiu, Luigi Miţoi s-a implicat în plantarea de biserici în jurul oraşului Giurgiu, realizând, cu sprijinul Bisericii, un centru creştin în oraşul Giurgiu. Datorită faptului că s-a implicat foarte mult în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, tematica predicilor sale au un caracter de învăţătură şi creştere spirituală, de apropiere de adevărul şi tainele Sfintelor Scripturi.
Fiecare dintre noi suntem implicaţi în meciul vieţii, care se joacă pe stadionul lumii în fiecare zi. Fluierul final va pecetlui pentru totdeauna victoria sau înfrângerea fiecăruia. Pentru că viaţa poate fi pierdută sau câştigată în funcţie de antrenor, vă încurajăm să-L alegeţi, urmaţi pe Isus.

“Astăzi este rândul generaţiei noastre să trăim şi să slujim cu demnitate pe scena istoriei Regelui Isus Hristos.”

Actualmente, pastorul Luigi Miţoi slujeşte în Biserica Penticostală Romana Betania (Bethany) din Chicago.
Pe data de 17 decembrie 2013, Pastorul Luigi Miţoi si-a data acordul cu bucurie ca predicile domniei sale sa fie difuzate prin intermediul Radio Armonia din Iasi Romania.

Mai poti citi

Concert Armonii de iarnă – ediția a 3a

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *