Home >> Stiri >> Tadjikistan – locul 22 în Topul Mondial al Persecuției

Tadjikistan – locul 22 în Topul Mondial al Persecuției

De unde vine persecuţia

În Tadjikistan nu sunt permise nici un fel de activităţi religioase, altele decât cele care sunt autorizate şi monitorizate de către stat. Autorităţile guvernamentale reprezintă principalul persecutor şi, începând cu anul 2015, au intensificat nivelul represiunii. Deoarece protestanţii şi evanghelicii sunt suspectaţi că sunt spioni care urmăresc răsturnarea ordinii politice din ţară, guvernul le monitorizează strict orice activitate cu scopul de a controla şi în cele din urmă de a elimina complet prezenţa lor din ţară.

Încă din luna august 2011, a intrat în vigoare o lege ce interzice orice activitate religioasă a persoanelor mai tinere de 18 ani.

Cum suferă creştinii

Creştinii din Tadjikistan îndură mai multe forme de persecuţie, acest lucru depinzând de trecutul şi de apartanența acestora. Deoarece Biserica Ortodoxă Rusă nu se implică în activităţi de evanghelizare în Tadjikistan, iar autorităţile nu doresc să stârnească vreun conflict cu Rusia, cei care aparţin de Biserica Ortodoxă nu au probleme privind credinţa lor în viaţa de zi cu zi.

Ca şi în majoritatea celorlalte ţări islamice, creştinii care s-au convertit de la islamism înfruntă greul persecuţiei care vine din partea familiei, prietenilor şi a comunităţilor locale. De multe ori aceşti creştini trebuie să facă faţă unei presiuni insuportabile de a renunţa la noua credință şi a se întoarce la islam, iar acest lucru înseamnă de multe ori că ei vor trebui să îndure violențe fizice şi domiciliu forţat. Acest tip de persecuţie se completează cu persecuţia din partea autorităţilor. Baptiştii, evanghelicii şi penticostalii au de îndurat razii, ameninţări şi amenzi ca măsuri de intimidare din partea autorităţilor.

Exemple de creştini

În feburarie 2017 autorităţile au început o serie de razii în adunările care aparţin Bisericii protestante Sunmin Sunbogym (Vestea bună a harului) în nordul regiunii Sogd, confiscând cărţi de cântări şi altă literatură pe care  au găsit-o la fața locului.

Două luni mai târziu, ei l-au arestat pe pastorul Bakhrom Kholmatov în Khujand, capitala regiunii. El a rămas în arestul poliţiei sub acuzaţii de „extremism”.

Între timp, oficialii din Dushanbe, capitala ţării, au închis două grădiniţe. Una a fost închisă pentru că au găsit o carte de cântări creştină în interior, iar cealaltă au închis-o pentru că o parte din angajaţi erau protestanţi.

Femeile care se întorc la Hristos în această ţară dominată de islam, trebuie să îndure abuzuri din partea soţilor şi a familiilor.

Zara l-a primit pe Hristos şi a început să frecventeze întâlnirile de duminică ale bisericii locale. Bucuria şi entuziasmul noii sale credinţe au fost întâmpinate repede cu o provocare. După ce i-a găsit în casă Biblia pe care Zara o citea în secret, soţul ei a început să o bată. Mânia lui s-a revărsat cu şi mai multă furie pentru că aceasta s-a întâmplat în timpul sărbătorii Ramadanului.

Când Zara a recunoscut că ea a adus Biblia în casă şi că a devenit credincioasă în Hristos soţul ei a reacţionat violent. Chiar dacă violența este interzisă în timpul Ramadanului, el a bătut-o pe Zara, i-a distrus Biblia şi a încuiat-o în casă. I-a luat de asemenea şi telefonul mobil, şi a ameninţat-o că dacă pleacă de acasă va divorţa de ea şi o va lăsa singură să trăiască pe străzi împreună cu copilul lor.

Conform unor surse Open Doors, soţul Zarei încearcă acum să o forţeze să renunţe la credinţa creştină şi să se întoarcă la islam. Membrii din biserica locală spun că nu pot să o contacteze şi ne cer să ne rugăm pentru ea.

Rugaţi-vă pentru Tadjikistan

Rugaţi-vă pentru creştinii care se află sub supravegherea autorităţilor şi care sunt bătuţi şi ameninţaţi în încercarea de a-i face să renunţe la credinţă. Rugaţi-vă pentru ei să rămână puternici în credinţă în fața persecuţiei.

Pentru regimul din Tadjikistan orice grup care deviază de la normele acceptate, aşa cum sunt creştinii, sunt indezirabili si trebuie eliminați. Rugaţi-vă ca presiunea la care sunt supuşi creştinii să scadă şi ca ţara să devină mai deschisă la credinţa creştină.

Creştinii sunt văzuţi ca extremişti pentru că îşi practică credinţa în afară structurilor autorizate de stat. Rugaţi-vă ca această mentalitate să se schimbe.

Sursa: OpenDoorsUSA


Sursa: Tadjikistan – locul 22 în Topul Mondial al Persecuției” – Stiri crestine

Mai poti citi

„Durerea de după avort” tema celui de-al IX-lea Marș pentru Viață în Elveția

Aproximativ 1500 de persoane din toată Elveția s-au adunat în 15 septembrie în fața Parlamentului …