Home >> Stiri >> Kazahstan – locul 28 în Topul Mondial al Persecuției

Kazahstan – locul 28 în Topul Mondial al Persecuției

De unde vine persecuţia

Persecuţia creştinilor din Kazahstan vine atât din partea autorităţilor cât şi din partea populaţiei musulmane, majoritare în această ţară situată în centrul Asiei. Începând cu anul 2010, regimul politic din ţară a înăsprit controlul asupra cetăţenilor, a canalelor media din ţară şi a a promovat o legislaţie restrictivă cu scopul de a se menţine la putere. Guvernul central are o poziţie seculară şi a adoptat o politică ce urmăreşte menţinere sub control a tuturor religiilor, inclusiv a creştinismului . Autorităţile de la toate nivelele persecută creştinii, începând cu autorităţile centrale care adoptă legi care restricţionează libertatea creştinilor, la autorităţile locale care fac razii asupra adunărilor religioase, arestează creştini şi confiscă materiale religioase. Creştinii sunt supravegheaţi în mod constant. Familiile musulmane, vecinii, prietenii, ceilalţi membri ai comunităţii şi clericii musulmani fac viaţa foarte grea pentru credincioşii creştini, mai ales pentru cei care sunt activi în activitatea de evanghelizare.

Cum suferă creştinii

Toate comunităţile creştine din Kazahstan suferă persecuţie, însă intensitatea acesteia variază. Comunitatea ruşilor ortodocşi suferă cea mai puţină persecuţie, ei de obicei evită contactul cu populaţia kazahă. Creştinii indigeni care provin din populaţia musulmană îndură cea mai multă persecuţie din partea autorităţilor, a familiei şi a comunităţii în care trăiesc. Guvernul depune eforturi în mod constant pentru a menţine şi creşte controlul asupra societăţii, folosind tehnici de supraveghere, controale şi razii. Ameninţarea islamului radical este folosită ca o scuză pentru a restricţiona nivelul de libertate, lucru care se răsfrânge asupra libertăţii şi activităţii credincioşilor creştini.

Exemple de creştini

În decembrie 2015, Yklas Kabduakasov, un adventist de ziua a şaptea, a fost condamnat la doi ani de muncă silnică pentru că şi-a împărtăşit credinţă cu nişte studenţi care au fost plătiţi de către poliţia secretă pentru a-l demasca pe credincios.

În septembrie 2016, două persoane au fost amendate pentru că ofereau literatură creştină unor localnici într-un sat din estul Kazahstanului. Două luni mai târziu apelul lor pentru împotriva amenzilor primite a fost respins.

În mai 2017, poliţia a făcut o razie în timpul unui serviciu de închinare a unei biserici baptiste. Membrii bisericii au fost fotografiaţi, le-au fost luate amprentele şi au fost forţaţi să-şi dea datele personale. Ulterior, opt dintre ei au fost amendaţi.

Pastorul Agmal şi soţia Gurya nu ştiu ce le rezervă viitorul pentru că toate eforturile lor de a obţine autorizaţie pentru biserica lor dintr-un oraş kazah au fost zădărnicite de către autorităţi. Chiar dacă ei au transmis toată documentaţia solicitată de autorităţi, acestea au respins solicitarea lor. Ei ne cer să ne rugăm pentru înţelepciune divină pentru a şti cum să facă faţă dilemei în care se află: să investească mai mult timp şi energie în a încerca să obţine autorizaţie sau să continue să se întâlnească în mod ilegal.

Dificultatea în care se află pastorul Agmal şi Gurya este doar una dintre provocările cărora trebuie să le facă faţă. Ameninţări cu moartea de la musulmanii din comunitatea locală vin cu regularitate, însoţite de acuzaţii că ar fi „trădători ai purei credinţe.” Ei au primit şi ameninţări de la autorităţi, care le-au  spus că vor fi aruncaţi în închisoare pentru prozelitism dacă îşi vor împărtăşi credinţa cu musulmanii.

Mulţi oameni, care au părăsit biserica în timpul unei persecuţii severe, se întorc acum înapoi la biserică, unul câte unul. Rugaţi-vă pentru aceşti fraţi şi surori, mulţi dintre ei răniţi adânc din punct de vedere emoţional şi spiritual, şi cu o viaţă de familie distrusă. Sunt și mulţi credincioşi ce au zel pentru a vesti Evanghelia oamenilor din comunităţile în care trăiesc, însă sunt împiedicaţi de legile restrictive.

Rugaţi-vă pentru Kazahstan

Rugaţi-vă pentru vindecare şi curaj pentru creştinii din Kazahstan, care sunt persecutaţi şi aruncaţi în închisori pentru vina de a părăsi islamul şi a-l urma pe Hristos cu credinţă.

Rugaţi-vă pentru mântuire pentru autorităţile care caută să suprime creştinismul.

Rugaţi-vă pentru liderii creştini, care trebuie să suporte supravegherea şi presiunea autorităţilor, că ei să trăiască pacea şi liniştea care se pot găsi doar în prezenţa dragostei Domnului Isus Hristos.

Sursa: OpenDoorsUSA.org


Sursa: Kazahstan – locul 28 în Topul Mondial al Persecuției” – Stiri crestine

Mai poti citi

Viorel Iuga: Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru România!

România a fost şi a rămas o ţară frumoasă, cu oameni minunaţi. Indiferent cât de …