Home >> Stiri >> Kuweit – locul 34 în Topul Mondial al Persecuției

Kuweit – locul 34 în Topul Mondial al Persecuției

De unde vine persecuţia

În Kuweit creştinii sunt persecutaţi la toate nivelele societăţii – autorităţi, comunitatea locală şi familie. Deoarece nici o religie în afară islamului nu este considerată acceptabilă, viaţa pentru creştini este extrem de dificilă, în special pentru cei nou convertiţi. Societatea kuweitiană este dominată de norme islamice conservatoare, iar acestea sunt impuse de grupările radicale islamice, de către cetăţeni obişnuiţi şi de autorităţi, care susţin cererile grupărilor radicale din dorinţa de a-şi conserva puterea politică.

Din punct de vedere constituţional, există unele prevederi privind libertatea religioasă, însă acestea se aplică doar dacă nu sunt violate legile şi obiceiurile islamice, creştinii având puţină libertate de a-şi practica credinţa în mod public.

Cum suferă creştinii

Creştinii din Kuweit au numeroase restricţii în practicarea credinţei, totuşi expatii creştinii se bucura de o oarecare libertate de a se închina în mod formal. Ei au însă dificultăţi atunci când doresc să obţină un spaţiu unde să se poată aduna pentru închinare, şi de multe ori sunt instigaţi unii împotriva altora în încercarea de a obţine locuri pentru închinare.

Convertiţii de la islam îndură cea mai grea persecuţie, atât din partea membrilor comunităţii cât şi din partea propriilor familii, care în cele mai multe cazuri, îi presează să renunţe la noua credinţă şi să se întoarcă la islam.

Creştinii kuweitieni sunt discriminaţi, hărțuiți, supravegheaţi şi intimdați, inclusiv de grupări de vigilante (justițiari), pot avea probleme legate de statutul personal sau proprietăţile pe care le au. În ciuda acestor persecuţii, cazurile de creştini care să fie ucişi, aruncaţi în închisoare sau vătămaţi pentru credinţa lor sunt rare.

Exemple de creştini

În toate şcolile de stat şi cele private, guvernul a introdus ca materie obligatorie educaţia religioasă islamică. Educaţia creştină este strict interzisă, chiar şi pentru grupările creştine recunoscute legal.

Organizaţia Amnesty Internaţional a semnalat recent o înnăsprire a restricţiilor privind libertatea de exprimare, în special în ceea ce priveşte noi infracţiuni referitoare la defăimarea sau critica, în domeniul online, a autorităţilor, justiţiei sau alte grupări cheie, fapte ce pot fi pedepsite cu până la 10 ani de închisoare.

În acelaşi raport, Amnesty Internaţional subliniază faptul că parlamentul din Kuweit, a aprobat recent o lege privind mass-media online, prin care sunt reglementate toate publicaţiile online – inclusiv site-urile de ştiri, reţele de socializare şi bloguri – forţându-le pe toate acestea să obţină autorizaţii pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea.

Jamal, un fost musulman care s-a convertit la creştinism, este un student care trece printr-o mare presiune pentru a-şi putea practica credinţă. Jamal este forţat să participe la orele de educaţie islamică, şi trebuie să asculte ironiile colegilor săi care îi spun că este un infidel şi un cetăţean de mâna a doua. În timpul Ramadanului, el trebuie să fie atent să nu mănânce sau să bea în public pentru a nu isca ceartă cu vecinii sau cu autorităţile locale. Nu îi este permis să-şi practice credinţa faţă de membrii propriei familii, care îi sunt din ce în ce mai ostili.

Jamal spune că a fost martorul unei creşteri a influenţei islamului fundamentalist în ţara sa în ultimii ani, în mare parte din cauza creşterii influenţei grupării Statul Islamic în ţările alăturate, Irak şi Siria.

În prezent, Jamal trece prin persecuţie la nivel social şi familial, însă nu de puţine ori el se întreabă dacă nu cumva în curând nu va trebuie să îndure şi violențe fizice pentru credinţa lui. El ştie că Domnul Isus Hristos ne-a spus că va trebui să trecem prin persecuţii şi că trebuie să ne punem credinţa în El ştiind că aceasta merită orice preţ.

Rugaţi-vă pentru Kuweit

Conform constituției din Kuweit, islamul este religie de stat şi legea islamică este cea mai importantă sursă pentru legile statului. Rugaţi-vă că această țară să se schimbe şi să facă o tranziţie spre libertatea de credinţă.

Rugaţi-vă pentru familiile musulmane în care sunt sunt creştini, ca să vadă dragostea lui Hristos prin mărturia vie din propria lor familie. Rugaţi-vă pentru cei credincioşi în Hristos să aibă curaj să-şi împărtăşească credinţa în mod înţelept cu cei din jur.

În Kuweit, creştinii sunt consideraţi paria şi infideli. Regulile sociale le interzic participarea la activităţile comunităţii. Rugaţi-vă pentru comunitatea creştină, să nu fie descurajată şi că vor continua să manifeste dragostea lui Hristos pentru familiile şi prietenii lor musulmani.

Sursa: Open Doors USA


Sursa: Kuweit – locul 34 în Topul Mondial al Persecuției” – Stiri crestine

Mai poti citi

„Durerea de după avort” tema celui de-al IX-lea Marș pentru Viață în Elveția

Aproximativ 1500 de persoane din toată Elveția s-au adunat în 15 septembrie în fața Parlamentului …