Home >> Stiri >> Suedia: profesor universitar investigat pentru că a spus studenţilor că bărbaţii sunt diferiți biologic față de femei

Suedia: profesor universitar investigat pentru că a spus studenţilor că bărbaţii sunt diferiți biologic față de femei

Universitatea Lund din Norvegia investighează un renumit  profesor de neuroștiințe, care predă la universitate, pentru vina de a fi susţinut în faţa studenţilor că există diferenţe biologice între bărbaţi şi femei.

Doctorul Germund Hesslow a fost acuzat de către o studentă că a făcut declaraţii „transfobice” (n.tr. împotriva transsexualilor) şi „anti-feministe”, în timpul unui curs. Profesorul, care are un doctorat în neuroștiințe obţinut în anul 1987, a refuzat să retracteze.

În timpul cursului denumit „Moştenirea şi mediul înconjurător”, profesorul a citat studii ştiinţifice care concluzionează că bărbaţii şi femeile au caracteristici biologice diferite şi că genul nu poate fi considerat o simplă „construcţie socială”.

Studenta care a făcut plângerea, a reclamat faptul că comentariile profesorului sunt împotriva valorilor suedeze, valori care cer ca toate instituţiile de învăţământ din Suedia să adere la politici ce promovează egalitarismul, libertatea individuală şi egalitatea între sexe.

Hesslow a spus că unii dinte studenţii lui, din motive ideologice, nu le place să audă argumente bazate pe fapte dovedite de studii ştiinţifice. El a mai spus că comentariile pentru care a fost reclamat nu erau nici măcar parte din cursul lui, ci au fost făcute în urma unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri.

„Întrebările şi răspunsurile se desfăşoară întotdeauna contra-timp, trebuie să fiu succint şi am folosit un limbaj care am crezut că este inofensiv, însă una dintre studentele mele, aparent, a fost de altă părere,” a spus Hesslow într-un interviu.

Hesslow a fost chemat la o şedinţă cu rectorul universităţii şi cu consiliul de administraţie al facultăţii, pentru a da explicaţii.

În urmă întâlnirii, profesorului Hesslow i-a fost solicitat să se distanţeze de două comentarii specifice: că femeile lesbiene au o „orientare sexuală masculină”, şi că transexualitatea ca şi orientare sexuală este doar o chestiune de definiţie.

Profesorul a refuzat să retracteze, spunând că a făcut destule pentru a explica şi apăra limbajul folosit.

„Dacă devine o practică acceptabilă că studenţii să-şi înregistreze audio cursurile doar ca să caute ceva compromiţător şi să facă apoi reclamaţii asupra unor cuvinte sau fraze folosite, atunci poate ar fi mai folositor să renunţăm la educaţia medicală,” a mai spus profesorul într-o scrisoare trimisă către decanul facultăţii.

El a mai negat faptul că ar avea o agendă politică, şi a spus că faptele demonstrabile ştiinţific şi nu înţelepciunea convenţională ar trebui să dicteze mecanismele universitare.

„Ideologia, politica şi prejudecăţile formează optica convenţională, nu ştiinţa,” a adaugat profesorul.

Sursa: CBN News.


Sursa: Suedia: profesor universitar investigat pentru că a spus studenţilor că bărbaţii sunt diferiți biologic față de femei” – Stiri crestine

Mai poti citi

Jurnal de Misiune – Familia Cuceuan: Răspândind binecuvântarea

”Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn…” 1 …