Home >> Stiri >> Mauritania – locul 47 în Topul Mondial al Persecuției

Mauritania – locul 47 în Topul Mondial al Persecuției

De unde vine persecuţia

Cunoscută oficial ca „Republica Islamică Mauritania”, acest stat, al-11-lea ca mărime din  Africa, este condus de către un guvern care care îşi susţine legitimitatea prin protejarea şi sprijinirea intensă a islamului. Din acest motiv statul reprezintă un factor major depersecuţie.

Clericii extremişti musulmani contribuie în mare măsură la radicalizarea societăţii, alimentând antagonismul şi ura împotriva non-musulmanilor.

Grupările militante musulmane sunt de asemenea prezente în ţară. Un sistem de caste privilegiază anumite grupuri sociale şi îi marginalizează pe mauritanienii cu piele închisă la culoare şi pe oricine are altă credinţă decât islamul, incluzând creştinii.

 

Cum suferă creştinii

Creştinii cu un trecut musulman, în special cei care locuiesc în afara capitalei, sunt în mod special vulnerabili la cele mai intense forme de persecuţie.Aceşti creştini suferă presiune, ostracizare, violențe şi acuzaţii de apostazie, care aduce pedeapsa cu moartea.

Străinii care îşi exprimă public credinţa pot fi persecutaţi şi ei datorită legilor aspre care interzic prozelitismul musulmanilor. În plus față de persecuția din partea autorităţilor, creştinii sunt în pericol de a suferi violențe din partea grupărilor militante de tip al-Qaeda care sunt active în toată regiunea Magrebului. S-au petrecut incidente cu demonstraţii ale unor mulţimi furioase, care cer autorităţilor să investigheze creştini pentru pretinse ofense aduse islamului.

Exemple de creştini

Datorită securităţii foarte stricte, există puţin informaţii care străbat despre persecuţiile la care sunt supuşi creştinii. Conform unui raport, în aprilie 2016 o sentinţă cu moartea, pronunţată anterior cu doi ani, a fost menţinută pentru un blogger acuzat de apostazie (care nici nu era creştin). Din cauză că autorităţile nu au pus sentinţa în executare, unii clerici musulmani şi oameni de afaceri locali, au pus o recompensă pentru oricine îl va ucide pe cel condamnat.

Rugaţi-vă pentru Mauritania

Rugaţi-vă pentru acei creştini din Mauritania care nu știu să scrie și să citească – mulţi dintre ei femei– ca ei să poată să-l slujească în continuare pe Dumnezeu, în ciuda inabilității de a citi Cuvântul lui Dumnezeu, ca ei să găsească noi căi creative de a putea avea acces la cuvintele Scripturii.

Rugaţi-vă pentru începerea unor noi afaceri în Mauritania, care să ajute financiar credincioşii şi care să contribuie la susţinerea lor în credinţă.

Rugaţi-vă pentru reconciliere rasială, în această perioadă tensionată, într-o ţară profund divizată. Rugaţi-văpentru schimbări radicale în sistemele nelegiuite din ţară şi pentru schimbarea mentalității de ură ale unor grupări sau triburi împotriva altora. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să dea har şi putere de iertare tuturor celor care au suferit nedreptăţi.

Sursa: OpenDoorsUSA


Sursa: Mauritania – locul 47 în Topul Mondial al Persecuției” – Stiri crestine

Mai poti citi

Jurnal de Rugăciune: Wycliffe extinde traducerea Bibliei în țările baltice

În perioada, 20-26 iunie 2019, participăm la Marea Trimitere prin rugăciune. Mesajul Evangheliei este gata …