Home >> Stiri >> Jurnal de Misiune din Magadascar: Slujind copiilor născuți prematur

Jurnal de Misiune din Magadascar: Slujind copiilor născuți prematur

„În fiecare zi șefa
noastră ne repetă același mesaj: „Fiți atenți la bebelușii din incubatoare, să
nu fie furați! Să nu îi dați nici unei alte persoane, decât propriilor lor
mame!”. Despre aceste lucruri îmi povestea într-una dintre serile trecute
Ioana, soția mea. Am rămas suprins și intrigat la aceste gânduri de seară,
povestite după ce avuse o zi de lucru obositoare pe secția de Neonatologie din
Spitalul Municipal Atsimo.

Dragii noștri, vă salutăm
din Madagascar în numele întregii echipe Joy 4 Madagascar. Marcel este aici, la
„Jurnalul săptămânii”, pentru că lui „îi place” cel mai mult să scrie.
Comunicarea cu dvs este foarte importantă, așa că ne formăm obiceiuri noi, ca
să vă arătăm recunoștința și mulțumirea pentru parteneriatul dvs cu noi,
misionarii din Madagascar, iar astăzi, îndeobște, cu familia Șaitiș Marcel și
Ioana.

Aș dori să vă scriu în
acest articol despre zilele obișnuite ale
unei misionare cu inima bună, Ioana Șaitiș, în proiectul medical
și despre
provocările de a fi „stagiar” pe Neonatologie.

Ioana este în anul al
treilea și ultimul la Școala de Asistente și Moașe PARAMAIF, iar fiecare an
trebuie să fie completat cu cel puțin trei luni de stagiu medical fie într-un
spital, fie într-o clinică medicală, iar cei care doresc să rămână în sistemul
medical de stat, cu voluntariat peste aceste luni. Cum spitalele nu sunt prea
multe în Antsirabe, mulți dintre colegii ei au fost delegați să meargă în alte
orașe, precum Betafo sau Ambositra. Li se caută cazare în săli anexe ale
spitalelor și se descurcă cum pot, încercând să învețe cât de mult pot din
toate actele medicale din diferite secții ale spitalelor.

Împreună cu Ioana avem
trei copii, iar în aprilie vine al patrulea. Din această cauză  a fost scutită de a merge în alte orașe. A
rămas în Antsirabe, dar muncește ca un cadru medical. Este însă în priză de la
ora 8 dimineața până la 17 seara, ajungând acasă cu doar o jumătate de oră
înainte de a se întuneca. Îi place foarte mult ceea ce face, iar Dumnezeu i-a
oferit posibilitatea de a învăța pe mai multe secții de-a lungul celor aproape trei
ani: maternitate, boli tropicale, medicină generală, chirugie, pediatrie,
neonatologie. Își pregătește licența pe partea de neonatologie, în special pe
partea de reanimare a noilor născuți.

Luna ianuarie a petrecut-o
pe Neonatologie la Spitalul Municipal Atsimo, iar luna februarie o petrece la
Clinica Medicală din Ambalavato. De fapt, tocmai se apropie de finalul ei.

În ianuarie a început în
Madagascar o mare epidemie de pojar (rujeolă), care a avut efecte devastatoare
în viețile multor familii, atât adulți, cât și copii. Au murit peste 1000 de
persoane până la ora actuală, iar spitalele sunt supra-pline de pacienți. Știți
ce înseamnă asta? Că doi pacienți străini, copii sau adulți, împart același
pat. Își transmit boala între ei, împart cam aceleași lucruri și trebuie să și
supraviețuiască. Chiar trebuie să fii puternic!

Din păcate, chiar și dintre oameni care au fost în proiectul nostru social, a murit o mămică. Doamna Viviane, mămică a 4 copii, având doar 33 de ani, locuind într-o casă sărăcăcioasă și neîngrijindu-se bine, a fost spitalizată de tuberculoză în grad avansat. Culmea este că venea cu doi dintre copiii ei la întâlnirile noastre, iar noi o ajutam cu alimente sau alte lucruri pentru nevoile lor. A fost spitalizată timp de 3 săptămâni. Am fost alături de ei în toată această perioadă atât cu spitalizarea, cât și cu medicamentele (toate acestea se plătesc). În spital, i-au descoperit pe lângă tuberculoză și apă la inimă – pericardită, iar apoi, a contactat în spital, de la ceilalți pacienți și rujeolă (pojar). Din păcate, corpul ei era prea bolnav ca să mai poată fi salvată. A lăsat în urmă patru copii, dintre care cel mai mic are doar opt luni.

Dar să revenim la stagiul
medical al Ioanei. Ea fiind însărcinată, a trebuit să fie foarte atentă la
munca ei, la oameni și să își ia măsuri preventive contra rujeolei. I s-a pus
în vedere să umble în spital doar cu mască pe față și să fie atentă în care
secții intră.

Am povestit cu ea despre
copiii care se nasc și apoi sunt puși în cele patru incubatoare ale Spitalului
Municipal. Sunt povești despre copii mici, prematur născuți. Unii mor în câteva
zile, pentru că corpul le este prea slab pentru a rezista presiunii noului
mediu. Alții sunt mici eroi, care stau și câte trei-patru săptămâni în
incubator, până sunt destul de puternici pentru a fi dați părinților lor.

Uneori părinții trec prin
isterii și probleme emoționale și psihice puternice. O mamă care pierduse două
sarcini, era bucuroasă că copilul nou născut supraviețuise. De două ori au
încercat să i-l dea la sân, să îl alăpteze și să rămână alături de ea peste
noapte. A avut crize de isterie, fiindu-i frică că noaptea îl va sufoca pe
copilul ce dormea lângă ea, sau că se va așeza din greșeală peste el cu
propriul ei corp, omorându-l. Îi era greu să se adapteze la noua situație și
avea tot timpul sentimentul morții copilului în minte, chiar dacă nu era
întemeiată teama.

Un cuplu tânăr venise la
spital plin de durere. Doamna pierduse cea de-a patra sarcină. Avea sub 26 de
ani și era disperată că nu poate păstra nici un copil în pântecele ei, că mor
prematur. A încercat să se sinucidă după ultimele două pierderi. Soțul ei
plângea și nu știa ce ar trebui să facă, în timp ce medicii îi consiliau cum să
procedeze pentru viitor.

Ioana și colegele ei
primeau în fiecare zi „porunca expresă”: „Fiți atenți la copiii din incubatoare,
să nu intre cineva acolo și să îi fure! Să nu îi dați altcuiva în brațe decât
mamelor lor!” Zi de zi același gând: să nu fie furați copii din spital. Atenție
la fiecare persoană intrată în secție, străin sau malgaș. Înainte de a intra ea
pe stagiu a fost furat un copil pe secție, înainte de Sărbători. Asta implică
scandaluri uriașe, în care se implică poliția și media. Dar se mai întâmplă
cazuri. Se speculează imens pe aceste furturi. Unele sunt răfuieli familiale.
Alții spun că copiii ar fi furați pentru a fi vânduți străinilor, să fie
adoptați. Dar nu este ușor să scoți un copil din țară. Legea adopțiilor este
destul de strictă în Madagascar.

Timpul de la Spital a
fost bun pentru Ioana și pentru că a avut accest la documentație legată de
lucrarea ei de licență. O mare parte este făcută, însă partea practică trebuie
argumentată cu documentație din spital.

Acum Ioana este la
Clinica Medicală din Ambalavato, la vreo 10 minute de mers pe jos de casa
noastră. Zi de zi este acolo, ocupată cu intrarea pacienților în spital pentru
consultații și cu diferite injecții pe care trebuie să le administreze acestora,
în funcție de prescripțiile medicului. Ar fi putut să intre pe maternitate,
însă doctorii au văzut-o într-o stare destul de avansată cu sarcina și i-au
oferit o „slujbă mai ușoară”. Dar ea nu se ferește niciodată de muncă, de greu,
de oameni. Îi slujește cu drag, pentru că prin asta își împlinește dorința
inimii de a-L sluji pe Dumnezeu prin darul pe care i l-a dat. Iar acest dar
este o inimă frumoasă și iubitoare pentru semeni și abilitatea de a le alina
suferințele, atât prin cuvinte pline de bunătate, cât și prin ajutor medical.

Marcel și Ioana Saitiș,

Joy 4 Madagascar


Sursa: Jurnal de Misiune din Magadascar: Slujind copiilor născuți prematur” – Stiri crestine

Mai poti citi

Ziua a 2-a: Ospitalitatea – o tradiție în schimbare în Egipt

Generozitatea este fundamentul ospitalității egiptene. Se spune că trebuie să pui în fața oaspeților de …