Home >> Stiri >> Curtea Europeană se opune deportării afganilor convertiți la creștinism

Curtea Europeană se opune deportării afganilor convertiți la creștinism

Curtea Europeană a declarat că viața refugiaților din Elveția ar fi în pericol dacă aceștia ar fi deportați. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat câștig de cauza unui fost musulman Afgan, acum devenit creștin, după ce a spus că viață i-ar fi pusă în pericol dacă s-ar întoarce în Orientul Mijlociu. Curtea s-a pronunțat în favoarea cetățeanului Afgan, care a solicitat azil în Elveția atunci când autoritățile au decis să-l deporteze.

Bărbatul s-ar fi confruntat cu persecuții severe dacă ar fi fost deportat înapoi în Afganistan, au declarat cei de la ADF Internațional, care au intervenit în cazul  A. A. împotriva Elveției. Convertirea de la islam la o altă religie este considerată „apostazie” și poate fi pedepsită dur, de la închisoare pe termen lung, până la pedeapsa cu moartea, a declarat echipa juridică pentru drepturile omului.

„Nimeni nu ar trebui să fie persecutat din cauza credinței lui”, a spus Robert Clarke, director al „Advocacy European” pentru ADF Internațional. „Societatea noastră are responsabilitatea de a-i proteja pe cei care se confruntă cu tortura, închisoarea sau moartea datorită credințelor lor religioase. Afganistanul este una dintre cele mai periculoase țări din lume pentru creștini, în special pentru cei convertiți de la Islam. Intervenția ADF Internațional a urmărit să evidențieze încălcările grave ale drepturilor omului în Afganistan împotriva minorităților religioase și în special a persecuției pe scară largă a creștinilor. Salutăm această importantă hotărâre din partea Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmând că niciun creștin nu ar trebui să-și ascundă credința pentru a evita persecuția.”

Constituția afgană protejează libertatea religioasă în general, dar definește Islamul drept religia de stat și interzice adoptarea oricărei legi care să contrazică credințele islamice. Acest lucru creează un sistem juridic paralel bazat pe legea sunită, pus în aplicare de așa-numitele instanțe civile „jirga”, a declarat echipa juridică într-un comunicat, pentru ADF Internațional. Aceste instanțe civile investighează „crime împotriva lui Dumnezeu”. Acuzațiile „hudud” (foarte grave, care au atins limita n.tr) precum apostazie, blasfemie, scrieri sau discursuri anti-islamice și prozelitism sunt considerate grave și pot fi pedepsite cu decapitare pentru bărbați, închisoarea pe viață pentru femei, confiscarea proprietății și moștenirii, iar în alte cazuri restricții de la anumite drepturi.

„Astăzi, judecătorii de la Curtea de la Strasbourg au considerat că reclamantul (identificat doar că „A.A.”) ar fi obligat să-și ascundă credința creștină, „fiind forțat, astfel, să trăiască în minciună” dacă este deportat în Afganistan de către autoritățile elvețiene.” A declarat Lorcán Price, consilier juridic al ADF Internațional la Strasbourg. „Curtea a fost aspru critică din cauza autorităților și pentru eșecul lor de a efectua o evaluare corectă a riscurilor și consecințelor deportării unui creștin în Afganistan. Curtea a ajuns la concluzia că acest lucru (intenția de a deporta un convertit de la Islam, înapoi în Afganistan) încălca obligațiile Elveției de a proteja indivizii împotriva torturii în cadrul Convenției europene a drepturilor omului. „

„Ne bucurăm că marea Curte de la Strasbourg a folosit acest caz pentru a susține drepturile creștinilor de a-și mărturisi în mod deschis credința, fără a se confruntă cu jigniri, amenințări, violență fizică, închisoare și, eventual, pedeapsa cu moartea. Elveția, precum și orice alt stat membru al Convenției Europene a Drepturilor Omului, au datoria, de a-i proteja pe cei care fug de persecuțiile religioase”, a spus Price.

ADF a declarat că legislația internațională protejează refugiații, și cât pot încearcă să oprească deportările pe teritorii unde viața lor ar putea fi în pericol. În Raportul său privind libertatea religioasă internațională, Departamentul de Stat al SUA, a raportat că persoanele care s-au convertit de la islam s-au confruntat cu anularea căsătoriilor, respingerii de către comunitățile și familiile lor, pierderea locului de muncă și, uneori, chiar pedeapsa cu moartea.

SURSA|ADF International


Sursa: Curtea Europeană se opune deportării afganilor convertiți la creștinism” – Stiri crestine

Mai poti citi

Jurnal de Misiune Wycliffe: Duminica Misiunii la Biserica Vestea Bună din Cluj-Napoca

În perioada, 7-13 noiembrie 2019, purtăm pe mâini de rugăciune evenimente, nevoi, popoare și misionari …