Radio Armonia - O referinta in incertitudine! Radio crestin online 24/7

Asculta zilnic Radio Armonia si vesteste Evanghelia.
Creeaza intre oameni un spatiu al armoniei cu Dumnezeu.

AcasăStiri„O viață înseamnă o generație” – mesajul campaniei „40 de zile pentru...

„O viață înseamnă o generație” – mesajul campaniei „40 de zile pentru viață” 2019 la Cluj-Napoca

Cea mai mare mișcare pro-viață din lume, a VIII-a ediție
la Cluj-Napoca

 A VIII-a ediție a campaniei „40 de zile pentru viață”  se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 6 martie-14 aprilie 2019. Această ediție va readuce în stradă creștini din toate denominațiunile având o intenție comună de rugăciune, încetarea avorturilor. Continuând rugăciunea pe strada Clinicilor, colţ cu Victor Babeş, organizatorii locali ai campaniei doresc să transmită în acest timp de 40 de zile mesajul privind valoarea pe care fiecare ființă umană o are începând de la concepție. Creștini din toate bisericile din Cluj, precum și din împrejurimi, se alătură celor peste 370 de orașe din toată lumea care se unesc în rugăciune începând cu 6 martie.

Timp
de 40 de zile, între orele 7.00-19.00, voluntarii noştri vor fi în stradă
pentru a se ruga, a informa locuitorii municipiului Cluj despre importanţa
fiecărei vieţi umane, indiferent de stadiul în care se află ea.

Cei care doresc să participe la această campanie de conştientizare se pot înscrie pe pagina 40pentruviata.org. Lansarea campaniei va avea loc în data de 5 martie orele 19:00 în Sala 32 a Casei de Cultură a Studenților, Cluj Napoca.

Mai
multe informaţii găsiţi şi pe pagina de facebook a campaniei AICI!

Despre campanie

România
este a doua țară la nivel mondial, după Rusia, în care au fost avortaţi în
ultimii 60 de ani un număr de copii mai mare decât populația actuală a țării.
Astfel, conform datelor statistice, un număr de peste 22 de milioane de
avorturi au fost efectuate din 1958 până în 2016, date preluate doar din
informațiile furnizate de spitalele de stat, clinicile private nefiind obligate
să transmită numărul de întreruperi de sarcină efectuate.

„O
viață înseamnă o generație” este mesajul pe care această ediție a campaniei
dorește să îl transmită tuturor, fie voluntari participanți la veghea din
stradă, fie trecători, conștientizând valoarea fiecărei vieți umane, indiferent
de circumstanțe.

Și
de această dată, campania va însuma 40 de zile de veghe pașnică în rugăciune,
desfășurată în spațiul public. Toți participanții la veghea pașnică vor fi
rugați să
semneze o declarație de pace, angajându-se să se comporte în permanență ca
niște
adevărați ambasadori ai lui Cristos.

40 de Zile pentru Viață este o inițiativă pașnică, foarte specifică și independentă, care
se axează pe 40 de zile de post, rugăciune și veghe pașnică în fața clinicilor
de avort și
care are la bază o motivație educațională. Cadrul celor patruzeci de zile este
preluat din
numeroase exemple întâlnite de-a lungul istoriei biblice.

Pentru informații legate de Campania 40 de zile pentru viață Cluj Napoca puteți urmări cele mai noi update-uri pe pagina de Facebook 40 de zile pentru viață Cluj-Napoca. Înscrierile la veghe se pot face la adresa http://40pentruviata.org.

Luna pentru viață

Pentru
că luna martie este luna pentru viață, sunt și alte evenimente pe această temă
promovate în Cluj:

  • Conferința O viață = O generație
  • Conferința Părinți pentru copii
  • Marșul pentru viață Cluj-Napoca

Cu privire la aceste evenimente vom reveni cu alte știri anunțuri.

CONTACT:
Camelia Petrule: 0743605979

Liliana
Chelcan: 0754279459

Email:
veghe40dezile@gmail.com


Sursa: „O viață înseamnă o generație” – mesajul campaniei „40 de zile pentru viață” 2019 la Cluj-Napoca” – Stiri crestine

Alte stiri si noutati

Versetul zilei

2 Cronici 7:14

dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.

Anunturi evenimente

Resurse video