Radio Armonia - O referinta in incertitudine! Radio crestin online 24/7

Asculta zilnic Radio Armonia si vesteste Evanghelia.
Creeaza intre oameni un spatiu al armoniei cu Dumnezeu.

AcasăStiriActorul Stephen Baldwin vorbeşte despre cum credinţa în Isus Hristos i-a influenţat...

Actorul Stephen Baldwin vorbeşte despre cum credinţa în Isus Hristos i-a influenţat cariera de actor la Hollywood

Stephen Baldwin este actor, producător şi autor și este fratele lui Alec Baldwin, un foarte cunoscut star de cinema de la Hollywod. Stephen este şi un creştin declarat care a fost implicat în mai multe proiecte de filme şi seriale TV bazate pe credinţa creştină.

Baldwin are o personalitate efervescentă şi este dedicat în a răspândi Evanghelia prin orice mijloace are la dispoziţie. Într-un recent interviu acordat în media din SUA, el a discutat despre proiectele pe are le are în plan precum şi despre experienţa de a fi un creştin la Hollywood.

De când a devenit creştin, Stephen Baldwin a trebuie să spună nu la multe propuneri de film venite din industria de divertisment, lucru care i-a adus eticheta de „Jesus freak” (pocăitul) din partea producătorilor de film.

„De altfel dacă faci o căutare pe Google după „Stephen Baldwin” al patrulea rezultat din lista este „Jesus Freak of Hollywood” (Pocăitul din Hollywood),” spune Stephen râzând.

Stephen povesteşte prima sa experienţă pe care a avut-o când a întâlnit o personalitate din lumea filmului.

„Prima dată când am zburat cu avionul – fratele meu Alec mi-a cumpărat un bilet de avion ca să vin în Los Angeles. M-am dat jos din avion şi m-am ciocnit de un cunoscut actor din serialul Star Trek,” îşi aminteşte el. „Am vrut să-i vorbesc, însă el s-a mi-a vorbit tăios și s-a comportat foarte nepoliticos cu mine.  Aveam 17 ani, şi am spus o rugăciune atunci. Am spus: „Doamne, dacă mă asculţi – nu-l cunoşteam pe Isus atunci – dacă voi ajunge vreodată faimos, nu mă voi comporta niciodată ca acea persoană.”

Stephen spune că  îi reaminteşte de multe ori consultantului său de imagine, că dacă Dumnezeu îl călăuzeşte să vorbească cu cineva despre Isus atunci el se va întrerupe din drumul său şi va sta de vorbă cu acea persoană, chiar dacă asta o să-l facă să întârzie la o întâlnire importantă.

Ce părere ai despre filmele bazate pe credinţă creştină pe care le face Hollywood-ul? Devin ele mai bune?

„Filmele creştine devin tot mai bune. Parte din chemarea mea este să provoc pe toţi credincioşii care vin la Hollywood şi spun că Dumnezeu i-a chemat să fie actori. Eu le spun: „Fii sigur că Dumnezeu este cel care te cheamă să fii actor, pentru că Hollywoodul este sub stăpânirea Diavolului.”

Ce ne poţi spune despre viaţa pe care o ai în afara ecranului?

„E destul de plictisitoare,” spune râzând Stephen. „Locuiesc la nord de oraşul New York, într-o fermă. Merg la o biserică Calvary Chapel. Sunt creştini serioşi, care se axează întotdeaune pe predicarea Cuvântului. Când nu sunt ocupat cu profesia mea, îmi petrec timpul cu familia.”

Un tată devotat, Stephen spune cum de multe ori verifică dacă fiica lui, Hailey, are vreo problemă. „Îi scriu câte un mesaj şi o întreb: „Hei, ce faci? Eşti întreagă?”. „Da tată, sunt ok,” vine imediat răspunsul.

La ce proiecte lucrezi acuma?

„Am făcut cam 110 filme în ultimii 30 de ani, iar Dumnezeu îmi dă întotdeauna idei,” spune Baldwin. „Să fac filme este ceva natural pentru mine, însă trebuie să fiu întotdeauna sensibil la vocea Duhului Sfânt. Îmi vin întotdeauna idei, mă gândesc de exemplu la o versiune creştină pentru „CSI” sau „Lege şi ordine”.”

Programele creştine trebuie întotdeauna produse cu profesionalism, accentuează Baldwin. „Materialele creştine trebuie să fie la fel de bine realizate ca ceea ce găseşti pe rețeaua Netflix, făcut cu calitate şi cu cei mai buni actori din branşă.”

Actorul vorbeşte şi despre noua seria de documentare „Marele pelerinaj american” care s-a difuzat recent.

„Călătoresc într-o rulotă, cu cei trei câini ai mei, pe tot cuprinsul Americii şi intervievez oamenii despre ce înseamnă America pentru ei.””

„De multe ori, în conversaţiile pe care le am cu oamenii, dicuția ajunge inevitabil şi la viaţa politică, şi spiritele se încing. Pentru mine este o provocare să ascult mai mult ce au oamenii de spus, decât să ajung la punctul în care să trebuiască să recunosc pentru interlocutor „Am greşit, tu eşti cel care ai dreptate,” spune Stephen.

Baldwin povestește cum, cu o anumită ocazie, a ajuns să aibă o conversaţie mai aprinsă cu cineva legată de problema imigraţiei din America. Însă în loc să continue să îşi arunce argumente pro şi contra, lucru care fi lungit conversaţie pentru ore întregi, a decis să dea o alte direcţie discuţiei. A adus vorba despre familie şi a descoperit că şi interlocutorul lui avea copii adolescenţi, lucru care a însemnat un punct comun care i-au ajutat să acopere diferenţele de opinie pe care le aveau în legătură cu celelalte subiecte.

„Creştinii trebuie să fie în primele rânduri atunci când vine vorba să vindecăm societatea de divizări nesănătoase. Vor fi tot timpul creştini care sunt încăpăţânaţi şi vor folosi metode incorecte în lupta cu oponenţii lor. Însă nu aceasta este calea de  urmat.”

Baldwin îi încurajează pe creştini să „strivească ura” prin „iubirea de oameni.”

Îţi împărtăşeşti credinţa cu oamenii din Hollywood?

Stephen spune că are un tatuaj mare pe braţ pe care este scris: „Închină-te lui Isus!”

„De multe ori tatuajul este un mod eficient de a stârni o conversaţie despre credinţă, şi eu profit de fiecare ocazie.”

„Există şi un pic de grabă,” subliniază Baldwin despre efortul pe care fiecare ar trebui să-l facem împărtăşind Evanghelia cu cei din jurul nostru. „Isus vine curând!”

Sursă: Faithwire.com


Sursa: Actorul Stephen Baldwin vorbeşte despre cum credinţa în Isus Hristos i-a influenţat cariera de actor la Hollywood” – Stiri crestine

Alte stiri si noutati

Versetul zilei

1 Corinteni 15:55-57

Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!

Anunturi evenimente

Resurse video