Radio Armonia - O referinta in incertitudine! Radio crestin online 24/7

Asculta zilnic Radio Armonia si vesteste Evanghelia.
Creeaza intre oameni un spatiu al armoniei cu Dumnezeu.

AcasăStiriAi credință și atunci când logica eșuează

Ai credință și atunci când logica eșuează

Photo by Rachel Pfuetzner on Unsplash

Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?” Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.

Filip i-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.”

Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?”

Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii. Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.

După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi. Ioan 6: 5-13

Credința este definită drept convingere, încredere deplină. Ți s-a întâmplat să citești din Biblie și să te imaginezi acolo, în acel moment din timp, urmărind evenimentele? Îți poți imagina că te afli în povestirile care au devenit Cuvântul Viu al lui Dumnezeu?

Ceea ce noi cunoaștem din Biblie a fost cândva realitatea cuiva; oameni ca mine și ca tine, care nu aveau idee că viața lor și evenimentele prin care au trecut, ar putea schimba în cele din urmă lumea.

Mă gândesc adesea la cum ar fi fost să fiu prezentă în persoană la minunile și evenimentele nemaipomenite și uimitoare care au avut loc. Să văd cum marea se desparte și să trec pe uscat printre ziduri de apă… cu siguranță, o asemenea experiență m-ar fi schimbat pentru totdeauna.

Nu suntem în stare să înțelegem cum s-ar putea întâmpla un astfel de eveniment minunat. Acest lucru sfidează logica. Rafinamentul uman și mentalitatea noastră limitată nu pot înțelege un astfel de miracol. Este dincolo de orice explicație omenească.

Credința este opusul logicii. În toate povestirile biblice în care vedem o credință mare, logica a fost respinsă. Nu există loc pentru logică, acolo unde există credință care să miște munții. Când logica nu mai dă randament, intervine credința.

Logica nu ar fi putut cauza, ca prânzul unui băiețel – cinci pâini și doi pești – să hrănească mii de oameni. A fost credința, care i-a hrănit până s-au săturat toți și până au strâns 12 coșuri cu resturile rămase – o imagine tangibilă a ceea ce înseamnă să ai mai mult la final decât la început.

Hrană nelimitată. Alimente înmulțite. Mâncare, care nu se termină. Credința s-a revărsat în posibilitate, nu în logica imposibilității, care presupune că nu este destulă hrană în coșulețul unui băiat pentru a hrăni o așa mulțime de oameni. Credința s-a revărsat în ascultare: în îndrăzneala de a crede și de a începe să hrănești mulțimile. Prin simplul fapt de a spune DA, la ceea ce nu avea sens, Dumnezeu a putut să facă ceva miraculos.

Dumnezeu a avut nevoie de credincios și de credința lui. Dumnezeu a avut nevoie de simplul act al unei persoane care să fie de acord cu Dumnezeul Atotputernic, că El poate face toate lucrurile, că El este singurul suveran și că nimic nu Îi este imposibil!

Prin ascultarea și credința noastră în ceea ce nu putem vedea, Dumnezeu va face mult mai mult decât ceea ce este suficient. El vrea să facă mult mai mult, să ne ofere din abundență. Dumnezeu ne va satisface nevoile și apoi ne va da și ceea ce rămâne în plus – pământ uscat în mijlocul oceanelor, munți mutați și ziduri demolate, care cândva ne-au blocat victoriile.

Dumnezeu reușește și atunci când logica eșuează. El va lua ceea ce ni se părea imposibil și va depăși nevoia noastră și va întrece orice înțelegere. Crede acest lucru!

Acționează prin credință și îndrăznește pentru Dumnezeu. Nu avem, deoarece nu cerem. Îndrăznește să ceri mult și să crezi mult. Nu îl pune pe Dumnezeu într-o cutie. Nu-I pune limite Dumnezeului nostru omnipotent, omniprezent și supranatural!

Sursa: CBN Devotions | Nina Keegan


Sursa: Ai credință și atunci când logica eșuează” – Stiri crestine

Alte stiri si noutati

Versetul zilei

Isaia 43:11-12

Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi; voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu.

Anunturi evenimente

Resurse video