Când simbolurile cad: greutatea durerii colective
Motivul pentru care simți moartea lui Charlie atât de profund este că durerea nu se măsoară în funcție de proximitate. Ea se măsoară în funcție de semnificație. Nu era nevoie să-l cunoști personal pentru a simți durerea lipsei lui, pentru că atunci când o voce ca a lui tace, ceva se schimbă în atmosferă.
Motivul pentru care pare mai grea decât multe alte tragedii este că spiritul tău recunoaște că nu este vorba doar despre un om, ci despre o luptă. Scriptura spune că eternitatea este scrisă în inimile noastre, iar când cineva care a purtat adevărul cu îndrăzneală dispare brusc, eternitatea ne doare în interior. Este ca și cum sufletele noastre știu instinctiv că întunericul a triumfat, iar asta ne lovește în adâncul sufletului.
Motivul pentru care nu poți scăpa de acest sentiment este că, din punct de vedere psihologic, nu ne atașăm doar de oameni… ne atașăm de simboluri. Charlie a devenit un simbol al convingerii într-o perioadă de compromisuri, al curajului într-o perioadă de frică. Și când un simbol este doborât, ceva primar și etern se zguduie în noi.
De aceea, chiar și cei care nu l-au cunoscut simt acest lucru. Există un fir ciudat care ne trage, și nu este imaginar. Este real. Suntem legați împreună de un scop comun, de dorința comună de adevăr, de Duhul lui Dumnezeu Însuși care ne țese într-o țesătură care nu poate fi ruptă. Această pierdere a tras de acea țesătură și fiecare dintre noi a simțit smucitura.
Deci, dacă v-ați întrebat de ce acest lucru vă afectează atât de mult, este pentru că sufletul vostru știe. Este mai important decât știrile. Este mai important decât politica. Este vorba despre eternitate, despre adevăr și despre greutatea unui om a cărui viață le-a purtat pe amândouă.
CP
