Radio Armonia - O referinta in incertitudine! Radio crestin online 24/7

Asculta zilnic Radio Armonia si vesteste Evanghelia.
Creeaza intre oameni un spatiu al armoniei cu Dumnezeu.

AcasăStiriProtest cu zeci de mii de persoane, pentru interzicerea avortului în Slovacia

Protest cu zeci de mii de persoane, pentru interzicerea avortului în Slovacia

Legile din Slovacia, privind avortul sunt relativ prietenoase, în comparație cu cele din țări precum Polonia sau Malta, care au printre cele mai stricte legi din Uniunea Europeană împotriva avortului, acesta fiind permis doar în unele cazuri speciale, ca de exemplu violul, scrie REUTERS.

În Slovacia, avorturile sunt legale până în a 12-a săptămână de sarcină, în timp ce avorturile din motive de sănătate sunt permise până la a 24-a săptămână.

Parlamentarii conservatori și cei de extremă dreapta vor ca acestea să fie permise doar până la a 6-a sau a 8-a săptămână de sarcină sau să le interzică în mod direct, parlamentul începând deja, chiar din această luna să dezbată proiecte de legi pentru a restricționa avorturile.

Nu este clar dacă propunerile vor deveni legi de la cei de la guvernarea SMER – un partid social conservator, de stânga, sau Partidul Național Slovac de Centru-Dreapta din guvern.

În urmă unui sondaj de opinie al agenției Focus, din această lună, a rezultat că 55,5% dintre persoane nu sunt de acord cu restricționarea avorturilor, în timp ce 34,6% au susținut această schimbare.

Protestatarii poartă pancarte inscripționate cu diferite mesaje: „Un om este o ființă umană, indiferent de mărime și vârstă” și „Cine ucide un copil nenăscut, ucide viitorul națiunii”. Aceștia au mărșăluit duminică în Capitală, cerând o interdicție totală a avorturilor, inclusiv în cazurile de viol.

„Viața fiecărui om este de neprețuita, de aceea trebuie protejată până la moartea sa naturală”, a declarat unul dintre organizatorii protestului, fiind susținut de biserica catolică.

Partidul guvernator SMER, a fost la conducerea țării, aproape neîntrerupt din 2006 și și-a construit baza ridicând beneficiile sociale pe parcursul anilor de creștere economică și susținând probleme conservatoare.

Până la alegerile de anul viitor, partidul s-a angajat să sprijine legislația care interzice căsătoria homosexuală și adopția în cazul cuplurilor cu parteneri de același sex.

Cel mai recent recensământ oficial, cel din 2011, a rezultat că 62% din populația țarii este româno-catolică, în timp ce 6% sunt protestanți.


Sursa: Protest cu zeci de mii de persoane, pentru interzicerea avortului în Slovacia” – Stiri crestine

Alte stiri si noutati

Versetul zilei

Matei 2:4-6

A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul: ‘Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel’.”

Anunturi evenimente

Resurse video