Radio Armonia - O referinta in incertitudine! Radio crestin online 24/7

Asculta zilnic Radio Armonia si vesteste Evanghelia.
Creeaza intre oameni un spatiu al armoniei cu Dumnezeu.

AcasăStiriViorel Iuga: Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru România!

Viorel Iuga: Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru România!

România a fost şi a rămas o ţară frumoasă, cu oameni minunaţi. Indiferent cât de anevoios a fost drumul parcurs de naţiunea noastră, Dumnezeu a vegheat asupra României şi i-a binecuvântat toţi cetăţenii, mai ales pe cei cu teamă de Dumnezeu. Printre privilegiaţii care călătoresc spre veşnicie pe aceste meleaguri ne numărăm şi noi, credincioşii creştini baptişti. De la începutul prezenţei noastre pe aceste plaiuri, îndemnaţi de învăţătura Sfintelor Scripturi, Cartea noastră de căpătâi, baptiştii şi-au iubit ţara. Indiferent de conjunctură sau de sistemul de guvernământ, baptiştii s-au rugat pentru binele tuturor cetăţenilor români. În vremuri de pace şi de libertate baptiştii au muncit cu onestitate, cu sârguinţă şi şi-au crescut copiii cu iubire şi cu respect faţă de ţară. În vremuri grele, în casele şi în adunările lor, baptiştii s-au rugat fierbinte pentru România. În timp de război, baptiştii au luptat şi şi-au dat viaţa pentru independenţa şi pentru libertatea ţării. Când pentru o viaţă mai bună sau pentru o libertate religioasă mai mare baptiştii au plecat din ţară, n-au uitat să împacheteze în sufletul lor şi frumoasa lor patrie, România.

Dragi fraţi şi surori de credinţă,
Aşa cum am făcut-o şi până acum, în aceste zile de sărbătoare să-I mulţumim bunului nostru Dumnezeu că suntem cetăţeni români şi că locuim într-o ţară unită. Să-I mulţumim lui Dumnezeu că în ţara aceasta am primit viaţa vremelnică şi că tot aici am descoperit drumul spre veşnicia glorioasă. Să-I mulţumim Părintelui nostru ceresc pentru toţi fraţii şi surorile noastre de credinţă şi de neam. Convinşi că El este Sursa oricărei binecuvântări vremelnice şi veşnice să ne rugăm cu credinţă pentru binecuvântarea spirituală şi materială a României. Să cerem insistent vremuri de pace şi de libertate. Să ne rugăm pentru copiii, tinerii, familiile şi pentru bătrânii României. Cu înţelepciune, urmând Modelul Mântuitorului, în puterea Duhului Sfânt să ne implicăm mai mult în răspândirea Evangheliei, oferind astfel fraţilor noştri de neam posibilitatea cunoaşterii lui Isus Cristos şi obţinerea salvării din păcat şi din chinurile veşnice.

Dragi fraţi de neam şi de credinţă,
Să-L preţuim zilnic şi biblic pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt. Numai în felul acesta vom avea parte şi de frumoasă patrie cerească.

La mulţi ani binecuvântaţi de Dumnezeu, România.

Președintele Uniunii Baptiste
Viorel Iuga


Sursa: Viorel Iuga: Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru România!” – Stiri crestine

Alte stiri si noutati

Versetul zilei

Luca 19:10

Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

Anunturi evenimente

Resurse video